Descoperire istorică: planeta „Goblin” ar putea redefini sistemul solar

de: Răzvan Băltărețu
03 10. 2018

Poate că ai învățat la școală că sistemul solar are nouă planete. Ei bine, fără Pluto are doar opt. Între timp, a fost descoperită una nouă și a fost numită „Goblin”, pentru că-i una pitică. Descoperirea ar putea avea însă o importanță istorică.

Planeta pitică denumită Goblin (colocvial), și formal numită 2015 TG387, are o orbită alungită, ceea ce-i face pe cercetători să presupună că aceasta este influențată de prezența altui corp spațial. Cel mai probabil, corpul în cauză ar putea fi planeta imensă și necunoscută din sistemul solar despre care, până acum, au fost doar teorii.

Ce știm până acum despre Goblin e că se apropie cel mai mult de Soare la aproximativ 9,6 miliarde de kilometri și estimarea e că are un diametru de circa 300 de kilometri. Totodată, distanța medie față de Soare e de circa 12 miliarde de kilometri (sau, dacă vrei, 80 de unități astronomice, unde o unitate e distanță medie dintre Pământ și Soare).

Pluto e la circa 34 UA, ceea ce face ca Goblin să fie de 2,5 ori mai departe. În cel mai îndepărtat punct, este la circa 503 miliarde de kilometri distanță de Soare (și, implicit, de Pământ).

Orbita teoretică a planetei Goblin.

Goblin are nevoie de aproximativ 40.000 de ani ca să facă un ciclu de rotire în jurul Soarelui. Mai mult, face parte din ceea ce astronomii numesc ETNO (obiect transneptunian extrem). E un grup de obiecte spațiale, probabil mii, localizate dincolo de orbita planetei Neptun.

Alte două obiecte ETNO au mai fost descoperite până acum, și anume: 2012 VP113 și Sedna. Acestea sunt la 80 UA, respectiv 76 UA.

Dată fiind distanță la care ajunge această planetă de sistemul nostru solar, nu ajunge niciodată să aibă o atracție gravitațională însemnată față de planetele mari, cum ar fi Jupiter sau Neptun.

„Am detectat 2015 TG387 (Goblin) în acest moment, pentru că se apropie cel mai mult de Soare. În restul de 99% din timp e imposibil de văzut”, a explicat David Tholen, astronom de la Universitatea din Hawaii și co-autor al studiului.

De ce Goblin ar putea fi primul pas pentru redefinirea sistemului solar

Descoperirea aceasta a fost făcută de Scott Sheppard, de la Institutul Carnegie pentru Știință, și Chadwick Trujillo, de la Universitatea Arizona de Nord. Cel dintâi a spus că ceea ce vedem acum e un început pentru a descoperi Planeta X, cunoscută drept „a noua planetă” sau „a zecea planetă” din sistemul solar (contează cine numără și cum – n.r.).

„Aceste obiecte ca Goblin, 2012 VP113 și Sedna sunt, în cea mai mare parte a timpului, izolate de masa cunoscută a sistemului solar, ceea ce le face extrem de interesante”, a declarat acesta. „Pot fi folosite ca indicii pentru a înțelege ce se întâmplă la marginea sistemului solar. Aceste obiecte îndepărtate sunt ca niște firimituri care ne conduc la Planeta X”, a adăugat el.

„Pe măsură ce găsim mai multe, putem înțelege mai bine extremitatea sistemului solar și planeta despre care credem că le influențează orbitele – ar fi o descoperire care ar redefini ceea ce știm despre evoluția sistemului solar”, a conchis acesta.

Când a fost observată prima dată Goblin

Primele indicii către descoperirea acestei planete au fost consemnate în octombrie 2015 la telescopul din Mauna Kea din Hawaii. A durat atât de mult până când a fost confirmată, deoarece cercetătorii au avut nevoie de mai multe măsurători ca să nu furnizeze o informație falsă.

Măsurătorile au fost făcute între 2015 și 2018 folosind și telescopul Magellan de la Observatorul Carnegie Las Campanas din Chile.

Telescopul din Hawaii e singurul capabil să „vadă” în zona întunecată de la marginea sistemului solar. „Cu alte telescoape e ca și cum ne-am uita printr-un pai, de aceea sunt bune la observat obiecte despre care știi că sunt acolo (unde te uiți – n.r.), dar nu sunt foarte bune la descoperit obiecte noi”, a explicat Sheppard.

În noiembrie, echipa de cercetători va începe o rundă nouă de observații cu speranța că vor mai găsi obiecte similare acestei planete pitice și, poate, indicii mai consistente pentru Planeta X.